Zilele trecute am gasit din pura intamplare un volum cu articolele aparute in “Household words” in perioada 1853-54. Printre ele, un articol interesant, pe alocuri hazliu, pe alocuri trist, cu unele observatii bizare despre Bucuresti. Cautand mai multe informatii, am aflat ca “Household words” era o revista saptamanala editata de catre Charles Dickens in care se publicau romane-foileton (de exemplu “Hard Times” al lui Dickens), dar si articole sau reportaje despre subiectele vremii. De altfel, din primele randuri ale articolului, aflam ca in 1853, numele Bucurestiului devenise familiar cititorului englez, chiar daca acesta nu stia prea multe despre ce se ascunde in spatele acestui nume. Articolul nu este semnat, dar din text reiese ca ar fi fost scris pe baza observatiilor de calatorie ale unui oarecare domn Smith.
“Scriitorii politici si geografii il numesc capitala si in mod sigur este sediul guvernului din provincia Valahia. Dar acesta nu se ridica la nivelul notiunilor pe care le avem noi in legatura cu o capitala, deoarece in realitate nu este decat un sat imens imprastiat pe campia care se intinde pe ambele parti ale Dambovitei.”
“Spatiul ocupat este enorm si, atunci cand il vezi de la distanta, iti sugereaza idea de prosperitate- ba chiar si splendoare, asa cum se intampla in marea majoritate a oraselor orientale. Aceste orase stralucesc de departe, dar cu cat te apropii, cu atat frumusetea lor dispare.”
“Nu stim exact care sunt motivele sociale pentru care intrarea in Bucuresti se face printr-o mlastina, indiferent care ar fi locul de unde ai veni. Unii spun ca acest lucru este in beneficiul vamesilor care, daca se intampla sa adoarma, sunt siguri astfel ca niciun calator nu poate intra sau iesi pe furis din oras.”
Bucurestiul pe la 1850 (Sursa: Wikimedia Commons)
“Nimic nu poate fi mai trivial decat stilul arhitectural din Bucuresti. Oamenii locului or sa va spuna ca, din cauza cutremurelor, nu are niciun rost sa se construiasca cladiri frumoase. Daca situatia ar fi diferita, spun ei, Bucurestiul ar depasi Londra sau Parisul. Acesti valahi minunati au atata mandrie provinciala.”
“Cateva [dintre strazi] sunt pavate cu piatra sau, mai bine zis, pietrele sunt aruncate alandala pe pamant. Ar fi fost mai bine daca bucurestenii ar fi ramas la drumurile de lemn caci, asa cum stau lucrurile acum, cele mai bune strazi ale lor seamana cu albia unui rau de munte.”
“Cand vine primavara si incepe sa se topeasca zapada, nici om, nici animal nu mai pot circula. Sute de robi, condusi cu biciul, sunt scosi in strada pentru a curata zapada care se transforma in noroi. Dar, in loc sa scoata zapada din oras, o ingramadesc pe langa case, unele dintre ele fiind acoperite pana la jumatate de muntii de mizerie din sedimentul ramas dupa topirea zapezii.”
“Dar sa nu uitam podul Mogosoaiei. Acesta este principalul loc de promenada al Bucurestiului, traversand orasul dintr-o parte in alta (…). Aici puteti vedea dupa-amiaza sau, mai degraba, seara (…) un spectacol foarte interesant. Boierii ies sa ia aer, fiecare cu trasura lui (…), dar nu se misca incet, ci vor sa demonstreze maiestria armasarilor lor. Se pare ca unul dintre scopurile lor este sa-i scoata pe pietoni de pe strada. (…) Incepe competititia (…) zeci, sute de diverse vehicule se alatura, miscandu-se la o viteza inspaimantatoare (…) ca si cum ar alerga pentru o miza foarte mare.”
“Doua influente distincte se fac simtite: cea a Rusiei, acceptata de nevoie, si cea a Frantei, aleasa din motive de gust. Mai ales doamnele valahe importa idei si bonete de la Paris si am cunoscut cateva a caror eleganta si rafinament (…) nu ar putea fi depasite in Belgravia sau Faubourg St. Germain. (…) Insa, greseala pe care o fac ele este afectarea. Uneori se rusineaza tocmai de acea calitate care le face sarmante si devin extravagante pentru a evita ceea ce ele se tem ca ar fi privit ca rusticitate.”
“Multi boieri au renuntat la invechitul caftan si au adoptat hainele noastre elegante. Un dandy de Bucuresti este foarte nefericit daca nu are cizme de piele si manusi fine. De asemenea, el este exagerat de atasat de ochelari si monoclu, lanturi, ceasuri si orice lucru pe care el il considera o dovada exterioara a civilizatiei.”
luni, 24 august 2009
joi, 9 iulie 2009
P!NK in Muenchen!
Da am fost la concert P!NK deoarece Richard, tour manager-ul ei, ne-a invitat.
Asa ca nu pot sa va spun decat ca am intrat fara sa ne controleze cineva si am avut niste locuri foarte bune tot datorita aceluiasi Richard.
Bebe a fost la primul lui concert in aprilie cand era cam cat o nuca. Si promitem ca nu va fi ultimul.
A fost super! Fara cozi la bere, sucuri sau mancare deoarece standuriile erau din belsug cu toate ca acest concert a fost in Olympiahalle, deci indoor!!
Thank you very much Richard!!!
Asa ca nu pot sa va spun decat ca am intrat fara sa ne controleze cineva si am avut niste locuri foarte bune tot datorita aceluiasi Richard.
Bebe a fost la primul lui concert in aprilie cand era cam cat o nuca. Si promitem ca nu va fi ultimul.
A fost super! Fara cozi la bere, sucuri sau mancare deoarece standuriile erau din belsug cu toate ca acest concert a fost in Olympiahalle, deci indoor!!
Thank you very much Richard!!!
miercuri, 18 martie 2009
Viata mea decand am ramas gravida!!
De cand am ramas gravida viata mea s-a schimbat total.
E tare ciudat ca de la primul test de sarcina pozitiv incep si greturiile. E ca si cum corpul tau ar zice : “Aha acum ca stii let’s party!!!” Si in afara de greturi, care te iau prin surprindere dimineata, pranz si seara mai ti se dezvolta si mirosul. Am impresia ca acum pot sa devin freelancer si impreuna cu cainii de la aeroport pot mirosi substantele ilegale.
Cand i-am spus sotului meu ca o sa fim trei peste 9 luni prima lui intrebare a fost : “Esti sigura?” Mi-am dat seama ca nu incearca sa descopere daca IQ-ul meu intelege ca albastru inseamna gravida si alb inseamna ca nu ci doar doreste sa i se explice si mai bine ce si cum. Si pot recunoaste sincer ca si eu am simtit la fel la primul test.
Dupa care in fiecare zi descoperi ca ceva s-a mai schimbat la tine. In afara ca sanii cresc in fiecare zi iar eu imi spun ce bine ar fi ca dupa nastere sa ramana asa mari, abdomenul se rotunjeste iar ridicatul din pat sau scaun brusc devine o mare problema.
Fuga in mijlocul noptii la toaleta, ca de acum urinezi din ce in ce mai des, are si ea farmecul si urmariile ei. Cadeodata comice, cateodata mai putin comice, depinde cat de adormita esti cand intri in baie cu ochii inchisi si nu te uiti daca sotul nu cumva e si el tot pe WC....
Deci, cu alte cuvinte te cam pisi pe alti si pe tine (cel mai des).
Tot timpul iti e somn, nu prea ai chef de nimic si cauti mai multa liniste in jurul tau. Asa ca o carte buna de multa ori inlocuieste televizorul si de cele mai multe ori adormi inainte de a termina de citit un capitol.
De petrecut petrec cu suc de mere si multa apa iar fumatul e istorie si ce e si mai amuzant e ca-i vad pe cei de langa mine beti iar eu nu simt nici un fel de regret sau dorinta de a bea alcool si de a fuma.
Daca inainte mai scapam un hamburger acum numai gandul imi produce greata si uite asa, vreau nu vreau, am un regim de alimentatie mai sanatos decat atunci cand ma chinuiam sa tin cure de slabire cu produse naturale.
Zi dupa zi simt cum cresc ca un hipopotan (un hipopotan adorabil de altfel) si ca incep sa merg leganat ca o rata. Cat despre picioare, ei bine, mi-am luat pantofi care nu au sireturi si nu trebuie sa ma aplec sa-i inchid fiindca va veni o perioada cand nici daca voi vrea nu ma voi mai putea apleca.
Cam atat pentru azi. Va urma!!
E tare ciudat ca de la primul test de sarcina pozitiv incep si greturiile. E ca si cum corpul tau ar zice : “Aha acum ca stii let’s party!!!” Si in afara de greturi, care te iau prin surprindere dimineata, pranz si seara mai ti se dezvolta si mirosul. Am impresia ca acum pot sa devin freelancer si impreuna cu cainii de la aeroport pot mirosi substantele ilegale.
Cand i-am spus sotului meu ca o sa fim trei peste 9 luni prima lui intrebare a fost : “Esti sigura?” Mi-am dat seama ca nu incearca sa descopere daca IQ-ul meu intelege ca albastru inseamna gravida si alb inseamna ca nu ci doar doreste sa i se explice si mai bine ce si cum. Si pot recunoaste sincer ca si eu am simtit la fel la primul test.
Dupa care in fiecare zi descoperi ca ceva s-a mai schimbat la tine. In afara ca sanii cresc in fiecare zi iar eu imi spun ce bine ar fi ca dupa nastere sa ramana asa mari, abdomenul se rotunjeste iar ridicatul din pat sau scaun brusc devine o mare problema.
Fuga in mijlocul noptii la toaleta, ca de acum urinezi din ce in ce mai des, are si ea farmecul si urmariile ei. Cadeodata comice, cateodata mai putin comice, depinde cat de adormita esti cand intri in baie cu ochii inchisi si nu te uiti daca sotul nu cumva e si el tot pe WC....
Deci, cu alte cuvinte te cam pisi pe alti si pe tine (cel mai des).
Tot timpul iti e somn, nu prea ai chef de nimic si cauti mai multa liniste in jurul tau. Asa ca o carte buna de multa ori inlocuieste televizorul si de cele mai multe ori adormi inainte de a termina de citit un capitol.
De petrecut petrec cu suc de mere si multa apa iar fumatul e istorie si ce e si mai amuzant e ca-i vad pe cei de langa mine beti iar eu nu simt nici un fel de regret sau dorinta de a bea alcool si de a fuma.
Daca inainte mai scapam un hamburger acum numai gandul imi produce greata si uite asa, vreau nu vreau, am un regim de alimentatie mai sanatos decat atunci cand ma chinuiam sa tin cure de slabire cu produse naturale.
Zi dupa zi simt cum cresc ca un hipopotan (un hipopotan adorabil de altfel) si ca incep sa merg leganat ca o rata. Cat despre picioare, ei bine, mi-am luat pantofi care nu au sireturi si nu trebuie sa ma aplec sa-i inchid fiindca va veni o perioada cand nici daca voi vrea nu ma voi mai putea apleca.
Cam atat pentru azi. Va urma!!
joi, 26 februarie 2009
joi, 5 februarie 2009
Site dragut - preluat de la Coji de portocale
Deci in anul in care m-am nascut eu era la moda Staying' Alive - The Bee Gees..... asta explica multe.
vineri, 30 ianuarie 2009
Laptele care se vinde la cutii este reprocesat de pana la 5-6 ori
Am primit ieri un e-mail care m-am gandit ca ar fi bine sa-l postez, sa afle cat mai multa lume:
“Stiai ca laptele care se vinde la cutii este reprocesat (de pina la 5
ori!) in cazul in care nu se vinde inainte de termenul de expirare?
Laptele e trimis la fabrica si pasteurizat din nou…
Cand cumperi lapte la cutii, uite-te pe fundul cutiei. Daca vrei sa
cumperi lapte ne-reprocesat, nu cumpara lapte care are cifra 2, 3, 4 sau
5 in locul indicat in fotografia de mai jos.
Initial am avut tendinta sa ignor acest mail, dar aseara in Carrefour, cand din curiozitate m-am uitat pe fundul cutiilor de lapte, am constatat ca majoriatatea aveau inscriptionate cifrele 2,3,4,5 si chiar 6. Si mai mare mi-a fost uimirea cand un lucrator de la raionul de lactate mi-a confirmat ca acele cifre reprezinta numarul de repasteurizari!! "
Sa aveti o viata sanatoasa!
vineri, 16 ianuarie 2009
Think about! - luat de la Dan
Washington DC Metro Station on a cold January morning in 2007. He played six Bach pieces for about 45 minutes. During that time approx 2 thousand people went through the station, most of them on their way to work. After 3 mins a middle aged man noticed there was a musician playing. He slowed his pace and stopped for a few seconds and then hurried to meet his schedule.
4 mins later the violinist received his first dollar: a woman threw the money in the till and, without stopping, continued to walk.
6 minutes, a young man leaned against the wall to listen to him, then looked at his watch and started to walk again.
10 mins: a 3 year old boy stopped but his mother tugged him along hurriedly, as the kid stopped to look at the violinist. Finally the mother pushed hard and the child continued to walk, turning his head all the time. This action was repeated by several other children. Every parent, without exception, forced them to move on.
45 minutes; the musician played. Only 6 people stopped and stayed for a while. About 20 gave him money but continued to walk their normal pace.
He collected $32.
1 hour; he finished playing and silence took over. No one noticed. No one applauded, nor was there any recognition.
No one knew this but the violinist was Joshua Bell, one of the best musicians in the world. He played one of the most intricate pieces ever written, with a violin worth $3.5 million dollars. Two days before Joshua Bell sold out a theater in Boston where the seats averaged $100.
This is a real story. Joshua Bell playing incognito in the metro station was organized by the Washington Post as part of an social experiment about perception, taste and people's priorities. The questions raised: in a common place environment at an inappropriate hour, do we perceive beauty? Do we stop to appreciate it? Do we recognize talent in an unexpected context?
One possible conclusion reached from this experiment could be:
If we do not have a moment to stop and listen to one of the best musicians in the world playing some of the finest music ever written, with one of the most beautiful instruments .... how many other things are we missing?
4 mins later the violinist received his first dollar: a woman threw the money in the till and, without stopping, continued to walk.
6 minutes, a young man leaned against the wall to listen to him, then looked at his watch and started to walk again.
10 mins: a 3 year old boy stopped but his mother tugged him along hurriedly, as the kid stopped to look at the violinist. Finally the mother pushed hard and the child continued to walk, turning his head all the time. This action was repeated by several other children. Every parent, without exception, forced them to move on.
45 minutes; the musician played. Only 6 people stopped and stayed for a while. About 20 gave him money but continued to walk their normal pace.
He collected $32.
1 hour; he finished playing and silence took over. No one noticed. No one applauded, nor was there any recognition.
No one knew this but the violinist was Joshua Bell, one of the best musicians in the world. He played one of the most intricate pieces ever written, with a violin worth $3.5 million dollars. Two days before Joshua Bell sold out a theater in Boston where the seats averaged $100.
This is a real story. Joshua Bell playing incognito in the metro station was organized by the Washington Post as part of an social experiment about perception, taste and people's priorities. The questions raised: in a common place environment at an inappropriate hour, do we perceive beauty? Do we stop to appreciate it? Do we recognize talent in an unexpected context?
One possible conclusion reached from this experiment could be:
If we do not have a moment to stop and listen to one of the best musicians in the world playing some of the finest music ever written, with one of the most beautiful instruments .... how many other things are we missing?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)