Capitulez. N-am ce face. Este una dintre acele zile bizare in care sunt aici, dar evident, nu sunt aici. De ceva vreme cuget intens, si degeaba, la libertatea de care am sau n-am nevoie in relatie. Stai asa, in primul rand, ce relatie? Si apoi,ce libertate, mai? E cam anevoios sa-mi imaginez limitele relatiei noastre, dat fiind ca nu avem inca una. Si unde mai pui ca acum as vrea sa traim intr-o eterna duminica ploioasa si lenesa precum asta, si tu sa ma sufoci cu prezenta ta.
N-a, cam zis-o! Vreau, simt nevoia sa ma bati la cap cu ideile tale fixe (sigur ai si asa ceva). Si sa ma plictisesti (stiu ca poti) cu povesti despre masini. Vreau, simt nevoia sa-mi faci planuri fara sa ma intrebi (ah, ce placere); si dup-aia sa ma angoasezi cu intrebari ridicole si penibile – unde ai fost si de ce, cu cine si pana cand (sigur s-ar ajunge si la asta). Mda. Sunt nebuna? De ce-mi doresc eu sa trec iarasi prin toate aceste delicii fade ale vietii de cuplu? Poate fiindca suntem la inceput, iar la inceput, si daca doar ridici din spranceana, ma emotionezi.
Ori, poate, fiindca ne intalnim foarte rar datorita distantei dintre noi. Poate. Sau, poate, pur si simplu, am eu impresia ca ai sa ma ajuti intrucatva sa nu mai simt ca-mi apartin doar mie.
Oricum, parca viitorul suna bine.
Dar nu am fost mereu asa. Ma uit in oglinda si vad ca sunt un om norocos. Acum patru ani fugeam, si la propriu si la figurat, din ultima mea relatie lunga. Cateva luni de fericire oarba, doi ani de tortura psihica, plus inca o jumatate de an de sicane si urmariri ca-n dramele de pe Hallmark. Tot ce mai zic despre aceasta relatie e ca i-am supravietuit cu sechelele de rigoare.
Mi-a luat ceva, dar pana la urma m-am convins ca n-am nevoie decat de lucruri simple: un bilet la Muse, o pizza mare, un zambet de-al tau, sarutul pe care mi-l vei da. Le vreau pe-astea si mai vreau si altele, pe care sunt gata sa le astept oricat, chiar avand certitudinea ca unele dintre ele nu vor veni. Deocamdata, nu-mi doresc niciun fel de libertate. Dimpotriva, sunt gata sa te las sa-mi fii foarte aproape. Iar in schimb, cu riscul de a-ti parea rece si neimplicata, eu o sa-ti dau cu draga inima un lucru care ti se cuvine din oficiu si care oricum nu e al meu de dat : toata libertatea de care simti tu ca ai nevoie.
N-ai decat sa faci orice vrei tu, cand vrei tu, cu cine vrei tu. S-ar putea sa-mi placa de tine atat de mult, incat sa nu pot sa te oblig sa fii doar pentru mine.
Cu toate ca mi-as dori. Mult.
Ei, vezi, tocmai de-asta sper ca, spre deosebire de altii, imi vei interpreta altfel gestul.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu