Mila

Are nevoie cineva de mila?Poate de lacrimi…..caci mila este peste tot si nu foloseste la nimic si nimanui.Convertirea iubirii in mila determina ultima faza a iubirii, agonia iubirii. Cand incepe sa-ti fie mila de o persoana pe care ai iubit-o, inseamna ca nimic nu mai sustine lupta impotriva evidentei.Mila este o iubire in oboseala, o iubire in care obiectul ne este exterior.De aceea in mila ne dam seama atat de bine de conditia altuia, avem o viziune atat de clara a locului in lume al altei persoane.In mila noi nu anticipam nimic, nu daruim nimic generos, nu transfiguram deloc, dimpotriva, luciditatea milei rapeste orice stralucire la care ar avea dreptul iluzia oricarei fiinte.Dupa flacarile si vapaile iubirii, mila este o cenusa ce acopera ultimele vapai de foc ale Erosului.Nu ne doare atunci iubirea altei fiinte, nu suferim ca suntem iubiti? Si mila noastra nu exprima regretul de a nu mai putea raspunde unei iubiri, care in noi s-a lichidat de mult??Cu cat mila creste cu atat ireparabilul ce desparte doua fiinte se adanceste mai tare si intensitatea ei nu face decat sa arate cat de mare este in noi regretul de a nu mai putea iubi.Ultima faza a iubirii nu face decat sa ne arate cat suntem de singuri chiar cand iubim si cum totul depinde nu de obiectul din afara, ci de nivelul sentimentelor noastre.Lupta dintre iubire si cunoastere se desfasoara pentru ultima oara in mila.Si triumful cunoasterii nu ne arata decat in ce mare lupta ne-am angajat si cate posturi pierdute avem de recucerit.